Contact

Vrei să ne spui ceva? Sau poate vrei să colaboram? Nimic mai simplu!

Email Address

funtechwithmishy@gmail.com

Am primit tableta Galaxy Tab S6 lite în teste de la @samsungromania și mi-am făcut o părere despre ea pe care sunt gata să o împărtășesc cu voi.

Prezentare generală

Avem o tabletă cu un ecran LCD de 10.4 inch și cu o rezoluție 1200 x 2000 pixeli. Are o greutate de 467g și 7mm grosime.

Având un spate și margini de aluminiu, aceasta se simte foarte bine în mână. Este plăcută la atingere, iar finisajele sale au un aspect premium.

Suportă și un nano sim, ceea ce o face mult mai ușor de utilizat în afara razei wi-fi-ului. Acest detaliu mie mi se pare destul de important. Da, știu că în cazul în care vom avea o tableta fără sim putem să face hotspot de pe un telefon mobil. Astfel putem să ne bucurăm de ea și în afara casei. Dar de ce să mai consumăm bateria telefonului când avem această opțiune?

Baterie

Bateria Li-po are 7040mAh și pot să vă spun că nu am încărcat-o niciodată mai devreme de 2 zile. Și să nu credeți că nu am folosit-o suficient! Țin să menționez faptul că am o tabletă deja de care sunt nedezlipită în fiecare zi. Îmi încep ziua cu ea, verific email-urile, știrile, fac anumite activități legate de muncă. Și, bineînțeles, mă joc pe ea. Dacă pe telefon am mai renunțaț la ideea de jocuri, a fost tocmai din cauza faptului că m-am obișnuit cu un ecran mare. Acesta mă ajută mult mai mult decât cel al telefonului mobil.

Producătorul ne spune că poate oferi până la 13 ore de redare video – aici depinde, bineinteles de mai multi factori. Cum ar fi luminozitatea la care alegem să vizualizăm filmul. Daca vă jucați și va uitați la video toată ziua, tot ar trebui să fie de ajuns bateria până la finalul zilei.

Încărcare

Încărcarea este rapidă la 15w – va ajunge de la 0 la 100% în aproape 3 ore. Chiar mi se pare suficient de ok dacă ne gândim la capacitatea pe care o are bateria. Dar, chiar dacă suportă acestă încărcare rapidă, în cutie nu avem incarcator rapid. Fie vom avea deja unul în casă și ne vom folosi de el, fie ne vom cumpăra. Asta, normal, dacă ne dorim în mod special să ne bucuram de fast charging.

S-Pen

Cel mai mai mult la această tabeltă mi-a plăcut S Pen-ul cu care vine la pachet. Eu îl folosesc de fiecare dată când pot și sunt mereu la fel de entuziasmată de el. Nu are funcționalitate bluetooth sau cu gesturi, însă functionează foarte bine. Are un lag mic care nu este deloc deranjant și datorită acestui fapt am început chiar să-mi iau notițe pe tabletă. Nu credeam ca o sa mi se pară vreodată utilă această funcție! Dar mă și joc anumite jocuri cu pen-ul și nu știu cum o sa ma întorc la tableta mea, pentru care nu am (încă) un pen. Pana sa apuc să-l testez nu mi se parea mare lucru. Mă gandeam ca nu e atât de util, dar se pare că m-am înșelat.

Acest S pen nu are niciun loc special decupat în tabletă. Însă datorită faptului că părțile laterale ale tabletei sunt magentice, îl putem putem pune sub butoanele din partea dreaptă. Acolo este loc în care se va fixa cum trebuie și vom auzi acel sunet satisfacator. 

Hardware & software

Vine în 2 variante de stocare interna: 65gb și 128gb, cu 4gb RAM în ambele variante. Și avem, bineînțeles, posibilitatea să adăugăm un card MicroSD.

Vine cu Android 10 și One UI 2 din cutie. Este de fapt prima tableta care vine cu Android 10, iar caracteristicie ONE UI sunt și ele disponibile.

Cateva dintre acestea ar fi:

  • Înregistrarea ecranului
  • Partajarea rapidă
  • Partajarea de muzică, apeluri și mesaje pe alte dispozitive. Da, putem sa efectuăm apeluri și să trimitem mesaje de pe tabletă prin conectarea la contul Samsung.

Încă un detaliu important: putem avea mai multe conturi de utilizator, astfel încât toată familia să se poata bucura de ea.

Avem și un chipset Exynos 9611 care o să se descurce bine în activitățile normale ale unei persoane. Acesta a fost vazut pe mai multe telefoane din gama medie de la Samsung, cum ar fi pe A51. Eu am testat acest chipset pe A51. Nu mi-a făcut probleme nici atunci când m-am jucat, însă trebuie să avem în vedere faptul că vorbim despre versiunea Lite. Avem diferențe atât în ceea ce privește rezolutia ecranului & a camerei. Dar și chipset-ul și RAMii diferă. Bateria în schimb are aceeași capacitate pe ambele tablete.

Iar un detaliu pe care Tab S6 nu îl are, dar îl găsim la acest model lite, este mufa jack. Chiar dacă nu avem căști incluse în cutie.

Deblocare (recunoaștere facială)

Recunoașterea facială este si ea o funcție importantă. Eu personal am depășit momentul în care să simt nevoia de o deblocare cu amprentă, deci nu îi simt lipsa. Faptul că nu avem un senzor de amprentă nu cred că este o problemă pentru niciun utilizator.

Revenind la recunoașterea facială de pe Tab S6 Lite. Aceasta funcționează extrem de bine chiar și atunci când nu țin tabletă în mod vertical, lucru care m-au surprins plăcut.

Sunet & camere

Cele 2 difuzoare îmbunătăție de AKG produc un sunet clar, fără distorsiuni. Sunt suficient de zgomotoase pentru vizionarea unui film de exemplu.

Camerele foto nu au fost niciodată spectaculoase în cazul tabletelor. Nu e greu să ne dam seama de ce: nu sunt la fel de importante ca pe un telefon mobil.

Avem așadar 2 camere: principală de 8mp și frontală de 5mp care își vor face treaba pentru ce sunt gândite. Camera frontală este suficient de bună pentru apeluri video și selfie ocazional. În mod evident, nu există foarte multe detalii din cauza numărului scăzut de megapixeli. Camera de pe spate face fotografii bune. Dar să nu uităm: camerele de pe o tabletă au intrat întotdeauna în categoria „funcționabile”. Scelași lucru este valabil și pentru Galaxy Tab S6 Lite.

Concluzii

Cam acestea au fost lucurile pe care eu le-am avut de zis despre ea, iar în închieiere aș vrea să vă spun că aceasta este o tabletă care a primit foarte multe elemente de bază și, în mod special, acces la S Pen. Și asta situându-se în momentul actual pe la aproximativ 2.000 de lei. Avem design premium, o durată mare a bateriei, un sunet foarte bun, Andoid 10 si ONE UI 2. Am menționat deja care sunt aspectele care ar fi putut fi îmbunătățite, deci rămâne la alegerea voastră dacă merită o șansă.

Samsung Galaxy TAB S6 Lite:

Emag: https://l.profitshare.ro/l/7811536
PCGarage: https://l.profitshare.ro/l/7941687