Contact

Vrei să ne spui ceva? Sau poate vrei să colaboram? Nimic mai simplu!

Email Address

funtechwithmishy@gmail.com

  • Mishy
  • decembrie 13, 2020

Zilele acestea am în teste telefonul Samsung Galaxy A31 de la Samsung România. L-am butonat, am văzut ce poate să facă, iar acum e momentul să vă scriu și vouă.

Conținut pachet

În pachetul achiziționat găsim:

  • un încărcător
  • un cablul de încărcare cu mufă USB C,
  • o pereche de căști
  • cheița pentru inserarea/scoaterea sim-ului/cardului MicroSD
  • materialele pe care le primim de fiecare dată împreună cu un telefon nou

Mie îmi place foarte mult faptul că atât telefonul, cât și accesoriile din cutie sunt negre. Ideea de a avea totul într-o singură culoare îmi place la nebunie! În ultima perioadă am văzut extrem de multe încărcătoare și accesorii albe. Deci chiar îmi era dor de cele negre, pe care acum câțiva ani le găseam în cutii indiferent de culoarea telefonului.

Caracteristici

Bun, acest A31 este lansat anul acesta și este disponibil de la finalul lunii aprilie. Pe lângă negru îl gasiți disponibil și pe albastru, alb și roșu.

Cântărește 185 de grame și are o grosime de 8,6mm. Îl găsiți și în varianta dual-sim – așa cum este cel pe care l-am primit și eu pentru testare. Știu persoane care vor să utilizeze 2 numere de telefon și să nu aibă mereu după ei 2 telefoane, deci acesta este un mare plus.

Ecranul de 6,4 inch este Super Amoled, așa că vom avea o calitate a imaginii excelentă. Mai ales că vorbim despre o rezoluție 1080 x 2400 pixeli cu o densitate a pixelilor de 441.

Vine cu Android 10 și ONE UI 2.0 direct din cutie. În momentul de față are ONE UI versiunea 2.1, iar pe 1 octombire 2020 a primit și un update de securitate.

Chipsetul este un Mediatek helio P65 pe 12 nm cu un CPU octa-core. Știu că mulți utilizatori de Android își doresc să vadă binecunoscutul și lăudatul Snapdragon. Dar credeți-mă că iși face treaba și acesta pentru utilizarea zilnică fără probleme.

Vine în 2 variante de stocare pentru memoria internp: 64GB și 128GB. În varianta de 64GB intern avem 4GB RAM, iar în cea de 128 GB intern avem 3 variante de RAM: 4, 6 sau 8gb RAM. Eu am testat varianta cu 64gb intern (deci 4gb RAM) și mi s-a parut destul de eficient. Sunt convinsă că variantele disponibile cu mai mulți RAMi sunt și mai reușite.

Recomand în general un 6gb ram pentru a ne asigura că funcționează tot cum trebuie. Doar că nici în această varianta nu s-a descurcat rău deloc la jocuri precum Asphalt 9, unde lucrurile au decurs mai mult decât ok.

Camera principală

Vorbim despre o cameră principală quad, compusă din:

  • o cameră wide de 48mp,
  • una ultrawide de 8mp
  • una macro de 5mp
  • senzor de adâncime de 5 mp

Are și un led flash, panoramă și HDR.

Pozele sunt rezultate mai mult decât suficente pentru postare pe social media.

Filmarea se face la 1080p cu 30 de cadre pe secundă.

Mie îmi place la nebunie faptul că nu este mai deloc ieșită în relief această cameră, cum deja vedem la majoritatea telefoanelor și stă atât de bine pe masă!

Camera selfie

Camera de selfie este wide si are 20 de mp. Filmează și ea, la fel ca cea principală, la 1080p, 30 de cadre pe secundă.

Selfie-urile sunt în regula, specifice celor rezultate cu camerele frontale de pe Samsung, puțin înfrumusețate. Este oricum excelentă pentru apeluri video și poze.

Alte informații

Deblocarea se face și cu ajutorul unui senzor de amprentă optic, situat sub display. Înregistarea ei a durat aprixmativ 1 minut, iar apoi a funcționat decent la fiecare deblocare. Eu sunt oricum fană deblocare cu recunoaștere facială, care este disponibilă, bineînțeles, și aici, deci e bine că le putem utiliza pe ambele, în funcție de situație.

Nu ne lipsește nici mufa jack de 3.5, așa că vom utiliza căștile din pachet fără să fie nevoie de un adaptor.

Baterie

Bateria este una li-polymer de 5000 mAh și suportă încărcare rapidă la 15W. Cred că este mai mult decât decentă și ajunge pentru o zi întreagă de utilizare.

Concluzii

Aș spune că este un mid-ranger destul de capabil, cu un display super ok și o durată de viață a bateriei chiar bună. Primul lucru pe care l-am observat a fost cât de plăcut este de ținut în mână. Se simte bine în ciuda spatelui din plastic, iar greutatea este perfectă din punctul meu de vedere. Display-ul are o proporție perfectă chiar și pentru cineva cu mâini mai mici, ca ale mele. Tastarea și utilizarea au decurs foarte natural, chiar dacă nu e posibil de ajuns la toate colțurile cu o singură mână.

Eu cred că merită o șansă! 🙂